PUBLICAT îN august 2017

Zorii zilei de 7 august aveau să dea startul uneia dintre cele mai aprige şi sângeroase confruntări din războiul de la Mărăşeşti. Se anunţase o zi însorită, sufocantă, caniculară, soarele va dogori întreaga zi.

Încă de dimineaţă, inamicul a executat un puternic bombardament de artilerie asupra poziţiilor apărate de trupele noastre. Divizia a 5-a era la post cu toate regimentele îngropate la teren în tranşeele preluate de la ruşi. Militarii stăteau cu mâinile încleştate pe arme, le era frică, dar nu erau panicaţi, majoritatea era destul de calmă, avea experienţă, participase la multe bătălii. Nemţii au pornit la atac, ai noştrii răspund pe măsură; confruntarea avea să capete un caracter sângeros, desfăşurându-se cu maximă violenţă, mai ales în sectorul Doaga-Srăjescu, dar şi în sectorul Moara Albă - Bizigheşti, unde era dispus Regimentul 32 „Mircea”.

PREȚ: 35 RON

Fragment din Cămășile Albe

“Zorii zilei de 7 august aveau să dea startul uneia dintre cele mai aprige şi sângeroase confruntări din războiul de la Mărăşeşti. Se anunţase o zi însorită, sufocantă, caniculară, soarele va dogori întreaga zi.

Încă de dimineaţă, inamicul a executat un puternic bombardament de artilerie asupra poziţiilor apărate de trupele noastre. Divizia a 5-a era la post cu toate regimentele îngropate la teren în tranşeele preluate de la ruşi. Militarii stăteau cu mâinile încleştate pe arme, le era frică, dar nu erau panicaţi, majoritatea era destul de calmă, avea experienţă, participase la multe bătălii. Nemţii au pornit la atac, ai noştrii răspund pe măsură; confruntarea avea să capete un caracter sângeros, desfăşurându-se cu maximă violenţă, mai ales în sectorul Doaga-Srăjescu, dar şi în sectorul Moara Albă - Bizigheşti, unde era dispus Regimentul 32 „Mircea”.

La amiază, nemţii atacau în valuri, regimentul se menţinea bine pe poziţie, nu s-a retras un metru. Şocul cel mai puternic l-a suportat batalionul lui Alexandru care, luptând vitejeşte şi încurajându-şi subordonaţii să nu facă un pas înapoi, a reuşit să oprească înaintarea inamicului, obligându-l să se retragă pe poziţiile de plecare la ofensivă:

- Domnule maior, se retrage, se retrage, ţipa Sandu plin de satisfacţii.

- Dar ce credeai tu, mă, Sandule, că noi suntem momâi aici? A căpătat ce şi-au dorit tâlharii.

Militarii stăteau îngropaţi în tranşee în aşteptarea altor atacuri ale inamicului, dar suportau din ce în ce mai greu căldura. Soarele dogorea cu putere şi soldaţii n-au mai rezistat şi-au dat jos vestoanele şi căştile metalice care le ardeau capetele, au rămas în cămăşi. Glonţul oricum intră şi prin veston ca şi prin cămaşă. Vestonul nu le oferea mai multă protecţie.

După un nou bombardament de artilerie, nemţii şi-au reluat atacul, dar Alexandru cu batalionul lui era la post, era pregătit să-l întâmpine din nou şi să-l oprească. Când inamicul a fost stopat definitiv, comandantul regimentului V.S. [21] introduce în luptă batalionul trei. Şi soldaţii acestuia erau tot fără vestoane şi fără căşti. Comandantul I.A., îmbrăcat în cămaşa albă a morţii, iese din adăpost şi strigă:

- Înainte! Şi pleacă în fruntea batalionului direct în lupta la baionetă.

Când batalionul lui Atanase a trecut prin dreptul liniei întâi, ordonanţa maiorului Stănilescu îl întreabă pe acesta:

- Să sun atacul, domn maior?

- Sună-l, Sandule, sună-l, să mergem cu toţii să-l izbim pe duşman.

Ordonanţa se ridică din tranşee, pune trompeta la gură şi sună: ta-ta-ta, ta-ta-ta, ta-ta-ta!...

Întreg batalionul se ridică şi o porneşte cu forţă, alături de cei de la trei spre duşmanul care se retrăgea.

- La atac!! strigă Stănilescu şi pleacă să susţină contraatacul regimentului. Gestul lui este urmat şi de batalionul unu.

Torentul „cămăşilor albe” cuprinde întregul câmp de bătălie, fantomele albe ies ca din pământ şi se reped la gâtul duşmanului, se luptă cu îndârjire, pe viaţă şi pe moarte.

„Ta-ta-ta, ta-ta-ta, ta-ta-ta, ta-ta-ta!” suna trâmbiţa lui Sandu. „Ta-ta-ta, ta-ta-ta, ta-ta-ta!...”

Încleştarea era maximă, sângele curge în valuri, bocetul răniţilor se aude până dincolo de albia Siretului, lupta este aprigă, se murea, se murea pentru supravieţuirea neamului românesc. Nemţii se înmoaie şi dau înapoi, frica le pătrunde-n oase şi o rup la fugă. Cu capetele goale şi piepturile dezvelite, bravii infanterişti din Regimentul 32 „Mircea” se avântau, cu paşi mari şi repezi, pe urmele inamicului.

„Ta-ta-ta, ta-ta-ta, ta-ta-ta!..” suna trompeta lui Sandu.

- Înainte! Înainte! strigă Alexandru, lovind cu putere duşmanul. Nu-i lăsaţi, mă, să ne scape!

Trupa alerga de-a stânga şi de-a dreapta maiorului, mânându-i din urmă pe duşmani. Cad ai noştri, cad şi-ai lor; câmpia vuieşte, lupta se înteţeşte, pământul se înroşeşte, neamul se... dezrobeşte. Mitralierele ţăcăne lung şi înfundat, curmând alte şi alte vieţi. Cade Atanase, cade şi Stamate, dar românii nu se dau opriţi. Nimeni nu vrea să ştie de moarte, au suferit prea mult ca să se mai teamă de ea. Ei privesc numai în faţă, spre duşmanul rapace şi odios care le-a ocupat ţara; la ţeasta lui ţintesc, pe el vor să-l răpună.

Câmpul trepidează, pe flancuri se aşează şi se înaintează. Au ajuns până aproape de Moara Albă şi acolo s-au oprit. Au omorât mulţi nemţi, dar mulţi erau încă în viaţă. Artileria nu-i ajutase cu foc, iar mitralierele nu le puteau folosi, au trebuit să se retragă pe vechile amplasamente. Tragedia avea să fie mare. Jertfa a fost prea scump plătită pentru a intra în istorie sub numele legendar Cămăşile albe”.

ÎN VÂLTOAREA VIEțII
PUBLICAT îN FEBRUARIE 2016

Romanul de debut cuprinde povestea vieții autorului scrisă cu multă dragoste și dedicație pentru familia sa. Înca din titlul se observă nestatornicia ca nuanță centrală ce domină romanul prin bogația de trăiri, prin multitudinea de dificultăți și impasuri, prin influența vremurilor ce se schimbă [...]