Romanul Autobiografic în Vâltoarea Vieții

PUBLICAT îN FEBRUARIE 2016

Romanul de debut cuprinde povestea vieții autorului scrisă cu multă dragoste și dedicație pentru familia sa.

Incă din titlul se observă nestatornicia ca nuanța centrală ce domină romanul prin bogația de trăiri, prin multitudinea de dificultați și impasuri, prin influența vremurilor ce se schimbă. Dincolo de toate acestea însă, esența este aceeași pentru autor – cu voință și putere de muncă totul se rezolvă, totul poate fi biruit.

Astfel, autorul, “vinovatul” în zodiac Rac, își dezvăluie cele mai importante momente din viața: cele mai desavarșite succese profesionale și gloriile personale țn ordine cronologică.

Romanul este redactat în stil sensibil, personal ceea ce relevă transparent trăirile autorului, cu toate urcusurile și coborâsurile vieții, dar pe care acum le imbracă în cel mai frumos cadou pentru familia sa.

Fragment din În Vâltoarea Vieții

"Nu ştiu câtă bucurie a adus venirea mea pe lume, eram al 5-lea copil la casa lui tata şi a Mamei. Dar ce să facă? Bucuroşi, nebucuroşi, m-au primit în ograda lor. Dar eu ştiu pe cineva care tare s-a bucurat şi asta a fost Bâta Aritina. Tot îi zicea mamei:

- Fă, Marii, copchii, că ei sunt neamurile tale.

Și mama a făcut, nu s-a lăsat până n-a ajuns la al şaptelea.

Aşa era atunci, câţi intrau, toţi ieşeau, nu ca acuma: planificat ca la armată, cu anticoncepţionale, cu prezervative, cu calendare, cu ce-o mai fi, dar numai unu-doi să fie, că mai mulţi nu ne permite bugetul şi ne afectează şi cariera.

N-am avut încotro şi m-am încăpăţânat să trăiesc, deşi se mai spunea, aşa pe şoptite, că dacă aş fi dat "colţul", le-ar mai fi uşurat traiul alor mei. cu vrute, cu nevrute, am depăşit perioada de alăptat, iar mama m-a şi dat „în plasament" la sânul lui bâta aritina. aşa că trai, nenică. bâta mă spăla, ea îmi dădea să mănânc, ea mă culca de trei ori pe zi, ca să cresc mare şi să prind puteri. mama nu prea a avut timp de mine că avea alte griji, cu fraţii mai mari, cu munca câmpului, cu mâncarea.

Când am împlinit 2 sau 3 ani, mama, dar şi tata, au vrut sa mă „mărite", adică să mă dea de suflet la o familie din Lespezi care nu aveau copii. Zis şi făcut.

Au venit părinţii mei adoptivi, m-au văzut, au cam strâmbat ei din nas că eram cam ţigănos la ten, dar n-au avut încotro, m-au înfăşat şi dus am fost, bucurându-se că sunt băiat şi că o să-i ajut la munca câmpului şi în gospodărie când o să cresc mare.

Bâta Aritina stătea pe jar, era cu o falcă-n cer şi cu una în pământ. De câte ori îl vedea pe tata prin ogradă îi reproşa:

-De ce mi-ai dat copchilul de la cheptul meu?

După o săptămână de ars la flacără vie, n-a mai răbdat, s-a dus la unchiul vasile, fratele lui tata, l-a pus să înhame calul la căruţă şi a ţinut-o în trap până la lespezi. Când m-a văzut s-a repezit asupra mea ca o leoaică care-şi înhaţă prada, m-a luat în braţe şi pe uşa afară. unchiul vasile stătea pe capra căruţei cu biciul în mână, pregătit de drum. Numai ce m-am urcat cu bâta în căruţă şi calul a şi pornit. părinţii mei adoptivi au rămas în faţa porţii uitându-se lung după căruţa care mă ducea pe mine înapoi la clanul biteresc. aşa am rămas să port pe mai departe numele de Bitere.

Prea bine nu am fost primit înapoi, dar na, ce să mai zică acum, faptul a fost consumat. un an întreg i-au reproşat tata şi mama lui bâta aritina:

- Da, l-ai luat de la ghini ca să-l aduşi în sărăşie. Matale să ai grijă de el!

Dar Bâta, sărăcuţa, n-a regreta deloc că m-a readus lângă fraţii şi surorile mele. A avut grijă de mine cu devotament, s-a bătut pentru hrana mea, pentru sănătatea mea, pentru supravieţuirea mea într-o familie numeroasă. Reproşurile nu încetau:

- De, şi l-ai adus înapoi, şi avere să-i dau şi lui ăsta! bâta se închina şi se ruga seară de seară la dumnezeu să-mi poarte de grijă, să-mi dea noroc în viaţă, să-mi dea deşteptăciune. se pare că rugăciunile ei au fost primite de cel de sus, care a avut grija de mine cum s-a priceput mai bine".(...)